Vă aducem la cunoștință că pentru o navigare cat mai ușoară acest site utilizează fișiere de tip cookie. De asemenea, am actualizat politica site-ului pentru a ne conforma cu Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți conținutul Politicii de Utilizare a Cookies și Politicii de Prelucrare a Datelor.

Prin continuarea navigării pe site confirmați acceptarea politicii de utilizare a cookies si a politicii de prelucrare a datelor.

Sunt de acord

Mai mult
Meniu
Autentificare
Monitorul Oficial Local
Formulare
Accesibilitate
Contact

Biblioteca din comuna Viisoara - scurt istoric

BIBLIOTECA Prima mențiune despre existența unei biblioteci a fost in anul 1924, aceasta existând sub denumirea de bibliotecă populară. Biblioteca comunală a fost înființată în anul 1954, funcționând de-a lungul timpului în mai multe localuri cum ar fi localul școlii și clădirea veche a Căminului cultural. Primul bibliotecar al Bibliotecii comunale a fost învățătorul Mihai Taraciuc. În anul 1978 a fost dată în folosință clădirea nouă a Căminului cultural unde a fost mutată biblioteca într-un local spațios și modern amenajat, bibliotecar fiind înv. Dinu Midoschi. În aceeași clădire funcționa și Căminul Cultural cu sală de cinematograf și spectacole. În 1986, în localul bibliotecii a fost mutat sediul primăriei, iar biblioteca a fost amenajată în vechea clădire a primăriei. În 1990 biblioteca începe să funcționeze cu program de o normă întreagă, având același bibliotecar. În 1995 domnul învățător Dinu Midoschi revine la catedră iar postul de bibliotecar este ocupat de Epure Maria. Localul bibliotecii fiind vechi, condițiile de păstrare a cărților erau necorespunzătoare. De aceea în 2003 s-a luat hotărârea de a se renova cu sprijinul asociației "Les amis de Viișoara " din Franța, în colaborare cu Primăria. S-a întocmit un proiect numit "Sală de lectură la biblioteca Viișoara", care a fost acceptat, lucrările începând în toamna anului 2004 și s-au finalizat în 2005. În data de 5 iunie 2005 a avut loc inaugurarea Bibliotecii renovate, ocazie cu care prin H.C.L 26/2005 a fost schimbată denumirea în "Biblioteca comunală Dimitrie Brândză". Tot atunci s-a dezvelit placheta care atestă acest lucru și de asemeni s-a deschis o Carte de onoare în care au semnat participanții la inaugurarea bibliotecii, și apoi cu diferite ocazii, toți cei care au trecut pragul acestui locaș de cultură. La inaugurare au participat o delegație din Franța membri ai asociației "Les amis de Viișoara", autorități locale și județene, reprezentanți ai Bibliotecii Județene, ai Direcției județene de cultură, invitați, locuitori ai comunei, utilizatori ai bibliotecii. Odată create condiții civilizate de lectură și recreere biblioteca a atras noi proiecte Cel mai important a fost cel din 2010 când prin programul "Biblionet", un proiect finanțat de Bill și Melinda Gates, prin care biblioteca a fost dotată cu calculatoare conectate la Internet, scanner, imprimantă și videoproiector, care au creat locuitorilor acces gratuit la informație într-un format nou (electronic).

Placheta de pe Biblioteca comunală
Placheta de pe Biblioteca comunală
Placheta de pe Biblioteca comunală
Dotare cu calculatoare la bibliotecă
Dotare cu calculatoare la bibliotecă
Dotare cu calculatoare la bibliotecă
Eveniment cultural la Bibliotecă
Eveniment cultural la Bibliotecă
Eveniment cultural la Bibliotecă